„The felt life”

Sâmbăta asta m-am trezit la 8, nu mi-a păsat că e frig şi iarnă (şi weekend), m-am îmbrăcat mai veselă decât o fac de obicei la ora aia, fără să mă plâng sau să-mi fie somn. Şi am plecat spre Universitatea Româno-Americană, unde ştiam că mă aşteaptă o zi plină de poveşti spuse de oameni de la care am multe de învăţat, fericită că am ocazia să o fac.

Am fost emoţionată toată ziua. De când am ajuns şi mi-am luat în primire badge-ul cu cele două buline care indicau workshop-urile de după prânz (verde-Laurie Hertzel şi roşu-Jacqui Banaszynski); când am citit ce scria pe carneţelul Mastercard: „The power of storytelling – priceless”; când am intrat în amfiteatrul imens cu scaune portocalii şi nu ştiam unde să mă aşez ca să văd mai bine şi să aud mai bine şi să simt mai bine. Aşa că m-am aşezat fix în mijloc, în rândul şase. Şi au urmat trei ore care au zburat fără să le simt, fără să-mi fie foame sau sete, în care am ascultat şi am aplaudat, am văzut filmuleţe şi am trăit frânturi de poveşti.

Au fost trei ore în care am plâns, am râs, mi-am ţinut respiraţia, am rămas cu gura căscată, mi s-a făcut pielea de găină, m-am gândit la ce-am scris şi la ce mi-aş dori să scriu, m-am gândit la Oana şi i-am mulţumit în gând că m-a editat şi m-a învăţat atâtea lucruri.

Apoi au urmat două workshopuri în care am învăţat, am notat şi am adunat atâtea informaţii, că simt că mi-ar trebui o săptămână să le înţeleg, să le disec, să le aplic. „Practice, practice, practice. Read and practice” ne-a spus Laurie Hertzel. Dar oare, oricât ai practice, can you ever get even close to what these people write and teach about?

În prima parte a zilei mi-am tot pus întrebarea asta, m-am tot gândit la cum scriu eu, şi mai ales la cum fac reporting şi de ce nu o fac bine. Apoi am încercat să mă las la o parte şi să mă bucur de ziua asta aşa cum e, ca o poveste în sine.

Şi mi-aş fi dorit să nu se mai termine, să rămân acolo, într-o sală de clasă, ascultând-o pe întuneric pe Jacqui cum povesteşte despre poveşti. Despre cum să scriem noi poveşti şi despre cum le-a scris ea pe ale ei.

M-am întors acasă un pic mai fericită şi un pic mai tristă. Fericită că unii oameni scriu şi povestesc aşa frumos şi te inspiră şi pe tine să-ţi doreşti să o faci şi tristă că s-a terminat şi acum ei se întorc la poveştile lor americane şi eu la încercările mele..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s