„Pramatia ta, care te iubeşte”

Apa de la robinet, mirosul de cafea şi, pe fundal, MagicFM, singurul post pe care îl prinde radio-ul vechi din bucătărie – acelaşi de când mă ştiu. De 25 de ani, aşa încep toate dimineţile părinţilor mei, Cristi şi Cristina (47 ani). Amestecând cu linguriţa în cana roşie Nescafe, pe care doar ea o foloseşte, mama îi povesteşte lui tata, care spală vasele rămase de seara, ce-a visat. Apoi, în timp ce el face sendvişuri pentru şcoală pentru fratele meu şi mama găteşte, vorbesc despre bunica sau despre serviciu. De cinci ani ani, lucrează în aceeaşi clădire, în birouri alăturate. Pleacă împreună de acasă, se văd pe hol, mănâncă împreună la prânz şi se întorc seara acasă. „De când lucrăm împreună chiar ne spunem orice, suntem şi mai apropiaţi”, spune mama când o întreb cum e să petreacă atât timp împreună. „Unii au nevoie de spaţiu, dar noi nu, nu ne sufocăm.”

Nu se sufocă de 31 de ani, din clasa a zecea, de când sunt împreună. Când i-am întrebat care e perioada preferată din relaţia lor, amândoi au spus că liceul, care „parcă a fost ieri”.

***

Lui tata a început să-i placă de mama în clasa a zecea. Erau colegi de clasă în Petroşani şi ea stătea în banca din faţa lui, penultima de la geam, împreună cu o prietenă comună, Rodica. S-au întalnit într-o seară la discoteca pe care o organizau în fiecare sâmbătă seara în liceu şi au dansat mult împreună, iar după ce au plecat, a sunat-o să vadă dacă a ajuns bine acasă. De atunci, au început să vorbescă şi să se întâlnească mai des. Într-o zi, diriginta l-a mutat pe colegul lui tata din bancă şi a intrebat cine vrea să stea în locul lui. „Ce fază a fost atunci”, îşi aminteşte mama. Pentru că era timidă şi nu-i plăcea să iasă în evidenţă, s-a gândit câteva minute bune până şi-a făcut curaj. Diriginta începuse să vorbească despre altceva, aşa că a privit-o cu mirare când s-a ridicat, brusc, în picioare.

–   Da, Cristina.

–   Aţi întrebat cine vrea să se mute. Mă ofer eu.

„Cred că m-a injurat atunci Dinel”, spune râzând. „Dar, vezi, ce face dragostea din om.”

Cristi şi Cristina au devenit colegi de bancă şi au început să-şi deseneze inimioare pe caiete şi să se ajute la lucrări: ea îi spunea la geografie şi economie, el la fizică şi matematică. Lui tata îi plăcea că era liniştită şi cum îşi ţinea piciorul când ieşea la tablă, un pic întors spre exterior. În pauze, se juca cu părul ei blond, lung şi îi făcea codiţe. Se vedeau la şcoală, vorbeau la telefon ore întregi şi, din când în când, o ducea acasă după ore. Sâmbăta, mergeau la petrecerile de la liceu sau în excursii.

***

Mama l-a remarcat într-a noua, la Balul Bobocilor, când a ieşit Mister Boboc. Nu i-a plăcut de el atunci, dar era mândră că e în clasă cu el. La sfârşitul clasei a noua, când s-au întors dintr-o excursie, bunica a aşteptat-o la autocar, curioasă să-l vadă pe Ladislau, un băiat care o plăcea. L-a observat în schimb pe tata şi a întrebat-o de ce nu îşi găseşte „un prieten frumos ca el”, dar mama a strâmbat din nas: „ce ţi-o plăcea la el?”. Tata era atunci ras în cap şi mamei i s-a părut urât.

A început să-i placă de el în clasa a zecea, când au căzut în aceeaşi echipă la exerciţiile practice pe care le făceau o dată pe lună. S-a aşezat lângă ea şi i-a dat un trandafir sălbatic, pe care l-a presat şi l-a păstrat câţiva ani. S-au împrietenit la ziua unui coleg de clasă. Înainte să meargă la petrecere, tata a aşteptat-o în staţia de autobuz şi s-au plimbat prin oraş, ţinându-se de mână. În cealaltă mână, ţinea o ţigară, ascunsă în palmă să nu-l vadă vreun cunoscut. Mama îşi aminteşte şi acum că tata purta blugi mulaţi, cizme ciocate, o geacă de blugi scurtă şi părul lung, până la umeri. „Îmi plăcea că îşi dădea mereu bretonul pe spate”, spune zâmbind și privind în gol.

Îi plăcea că era tupeist, spre deosebire de ceilalţi băieţi din clasă, mai rezervaţi. Dar, în primul rând, că era un băiat foarte frumos. După ce în clasa a noua nu s-au înţeles bine, mama spune că i se pare ciudat cum, „dintr-o dată, vezi ce vede inima, nu ce vede mintea.”

***

I-am întrebat dacă se certau, pentru că bunica îmi povesteşte mereu cum mama venea acasă şi se închidea în cameră, fără să spună nimic. Aşa îşi dădea seama că se certaseră la liceu, iar când tata apărea la uşă cu o floare în mână, îi spunea doar: „du-te că e în cameră, e bosumflată.”

Mama se supăra des, iar tata aştepta să-i treacă. „Vai, cât eram de căpoasă, Dumnezeule” îmi spune direct. „Şi mereu ceda el, eu foarte rar acceptam că greşeam. Cât de toantă am putut să fiu şi de câte ori puteam să-l pierd, că orice om se satură.” Îmi amintesc putinele lor certuri, care mereu erau urmate de tăcerile mamei şi de răbdarea lui tata, pentru care mereu l-am admirat. „Era mai greu la început, în prima zi”, spune. „Apoi aşteptam să-i treacă, ştiam din liceu că îi trece”.

***

În clasa a 12-a, tata s-a mutat în Bucureşti. „Când a plecat, a fost ca şi cum s-a rupt o bucată din mine”, îşi aminteşte mama. Înainte să plece din Petroşani, tata i-a dat câteva poze făcute pe drumul spre liceu, pe care le-a semnat „pramatia ta, care te iubeşte”, cum îşi spuneau unul altuia.

Cât au fost despărţiţi şi-au scris câte o scrisoare pe săptămână, uneori chiar mai des, în care îşi spuneau cât de dor şi greu le e unul fără celălalt şi cum abia aşteaptă să intre la facultate în Bucureşti. Faptul că tata era aici a convins-o şi pe mama să dea la ASE, deşi profesorii o sfătuiau să „coboare cu picioarele pe pământ” şi să fie realistă, că e concurenţă mare. „A fost destul de greu când am stat despărţiţi”, spune el, „dar cu noroc pentru amândoi, că am învăţat de-am rupt”. Mama spune chiar că depărtarea şi dorinţa de a fi din nou împreună i-a apropiat şi mai mult.

În anul ăla, s-au văzut de câteva ori: întâi în noiembrie, la majoratul lui,  când mama i-a făcut o surpriză şi a venit în Bucureşti fără să-i spună, deşi nu mai fusese niciodată singură. Apoi „mai scăpam câte un weekend”, spune tata. Pleca vineri noaptea din Bucureşti cu trenul, se întorcea luni dimineaţa şi mergea direct la şcoală, unde dormea cu capul pe bancă în pauze. Ultima oară a fost în mai, de ziua ei, când i-a dus cadou un urs mare de pluş, îmbrăcat în doctor, cu halat alb, bonetă şi stetoscop, pe care bunica l-a păstrat ani de zile şi cu care mă jucam când eram mică. „Cât am mai plâns atunci”, îşi aminteşte mama, pentru că ştia că nu-l mai vede până la admitere.

***

„Dacă nu intru, mă arunc în faţa trenului” i-a spus tatei în gară, după cele trei zile de examene. Se ducea la Buzău la o mătuşă, să aştepte rezultatele acolo şi îi era frică, pentru că ştia că greşise la matematică.

Fiind în Bucureşti, tata a aflat rezultatele înaintea ei. S-a dus la ASE când s-au afişat, seara pe la şase, şi-a făcut loc printre studenţii strânşi în faţa listelor şi a scanat numele de jos în sus, de la picaţi. Când a găsit-o, 20 de locuri deasupra liniei, s-a sprijinit de clădire şi s-a liniştit. „Nu-mi venea să cred”, i-a povestit a doua zi, la telefon.

Anul în care au fost despărţiţi mi s-a părut mereu o poveste tare frumoasă, dar am aflat acum că de fapt, au fost despărţiţi doi ani. Pentru că, după ce a venit mama în Bucureşti, tata a plecat în armată. Aşa că şi-au scris iar scrisori, mai puţine de data asta, pentru că erau amândoi ocupaţi şi obosiţi. Totuşi, mama spune că nu a fost la fel de greu ca în liceu, pentru că îl simţea mai aproape şi îl aştepta să se întoarcă.

În noaptea dinainte de a veni, la începutul verii, l-a aşteptat toata noaptea împreună cu o colegă de cămin, al cărei prieten făcuse armata împreună cu tata. Spre dimineaţă, a adormit, iar când s-a trezit, l-a văzut lângă ea. Stătea pe marginea patului, tuns scurt şi obosit şi o aştepta să se trezească. Venise doar s-o vadă, apoi s-a dus acasă, unde îl aşteptau bunicii.

***

S-au căsătorit la 22 de ani, când mama era în anul patru. Tata îmi explică raţionamentul: ea termina facultatea şi putea primi repariţie în alt oraş, în timp ce el mai avea doi ani de facultate, aşa că nu au vrut să rişte să stea iar despărţiţi. Mama, în schimb, îmi spune, pe un ton dezamăgito-împăcat, că n-a fost cerută în căsătorie ca în filme. „Nu a fost nimic romantic, decât faptul că ne-am iubit”.

La un an după căsătorie am apărut eu şi la încă cinci, fratele meu. I-am întrebat cum s-a schimbat relaţia lor după ce s-au căsătorit şi tata s-a fâstâcit, neştiind ce să-mi spună. Nu i s-a părut că s-a schimbat nimic. Mama îmi zice că se iubesc mai mult şi sunt mai apropiaţi acum, pentru că întâi de toate au fost prieteni. Apoi, e important să fii tolerant şi neorgolios, ca să poţi să faci compromisuri şi să mai laşi de la tine. Mama recunoaşte că nu era aşa la început şi că a învăţat asta pe parcurs, deşi tata nu a încercat niciodată să o schimbe. Ea a mai avut câteva tentative: ba nu-i plăcea cum se îmbrăca, ba că spunea bună ziua când era deja întuneric, ba că era prea strângător cu banii.  Iar pentru tata a contat faptul că mama nu a fost niciodată geloasă. După ce m-am născut, de exemplu, l-a lăsat să plece la mare cu fratele şi soţia lui.

***

Cum e să fii căsătorit de 25 de ani? „Nu se poate descrie în cuvinte”, spune mama. Tata a găsit însă un cuvânt simplu de tot: normal. Privindu-i, aşa am învăţat şi eu că trebuie să fie o căsnicie, firească. Cu cafeaua de dimineaţă băută mereu împreună, cu seri încheiate în hohote de râs, cu grija unuia pentru celălalt, cu un film de dragoste în locul unuia de război – că aşa îi plac ei, sau cu faţă de masă de sărbători – că aşa îi place lui.

Pare simplu.

Anunțuri

17 răspunsuri la „„Pramatia ta, care te iubeşte”

  1. Am un nod in gat. Doamne ce frumos ai scris si ce ma bucur pentru voi si povestea alor vostri. 🙂 Cred ca e textul meu preferat in momentul de fata. Bravo!!

  2. da, nemaipomenit……sau mai bine zis nemaiauzit in zilele de astazi…. o poveste foarte frumoasa pe care toti tinerii ar trebui sa o citesca si sa o urmeze…

  3. Foarte frumos ! Acum , nu stiu ce mi-a placut mai mult , povestea lor sau felul cum ai scris-o tu ?! Stai , daca mi-a placut povestea , e clar ca ai scris-o bine ! 🙂
    Bravo ! !

  4. Pingback: Despre cupluri « Big City Life

  5. superb 🙂 o placere sa citesc, mai ales ca eu am tendinta sa ma las purtata de valul unei povesti frumoase de dragoste… te imbratisez, Iuliana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s