Cum e să vorbeşti cu Chris Jones?

Te duci la el, îi spui cum te cheamă şi că eşti un tânăr reporter pasionat de sport şi…” Şi ce?

Şi îl admiri? Nu.

Şi ti-a placut speech-ul lui? Nu.

Şi vrei să-l întrebi de experienţele lui legate de sport? Nu.

Şi… „hai mai repede, că mai e lume la coadă.”

Ies din baie, fără un discurs pregătit, convinsă că oricum n-o să am curaj. De miercuri, de când l-am văzut prima oară, m-am împăcat cu ideea asta. Aşa sunt eu, fraieră. N-o să pot niciodată să stau de vorbă cu oamenii ăştia, o să-mi rămână mereu cuvintele în gât. Aşa că, de ce să mă fac de râs şi să am ghimpi în stomac, când pot să stau liniştită, pe scaunul meu roşu din rândul cinci. (O atitudine care o să mă ducă departe, ştiu!)

Mă spăl pe mâini, urc scările şi intru în sală, căutând o prietenă cu care n-am apucat să vorbesc. Dar în momentul în care trec de uşile mari, de lemn, mi se înmoaie picioarele. Pentru că e chiar în dreapta mea, singur, şi se uită fix la mine. Ce discurs pregătit, nu mai ştiu nici cum mă cheamă! Şi apoi se întâmplă ceva ce nu credeam că se poate întâmpla în viaţa reală. Se apropie el de mine, cu braţele întinse, şi îmi spune că a avut emotii foarte mari înainte de prezentare şi, ca să se liniştească, şi-a spus că o să se concentreze pe o singură persoană din public. Şi m-a găsit pe mine, zâmbind în rândul cinci.

Mă înroşesc mai ceva ca scaunul pe care credeam că mă ascund şi îmi tot repet în cap: Chris Jones s-a uitat, în timpul discursului lui din faţa a aproape 300 de oameni, la o fată care zâmbea. Şi fata aia eram eu. By far, this is the coolest thing that has ever happened to me.

Aşa am ajuns să vorbesc cu el despre subiectul cel mai drag mie, şi asta mi-a dat motive de zâmbit un an de zile de-acum. I-am spus ce mi se pare greu, mi-a dat sfaturi, mi-a recomandat un articol, m-a întrebat ce-am scris până acum şi la ce lucrez. Şi, ce m-a impresionat cel mai mult, mi-a spus că se bucură foarte mult că fac asta şi să nu renunţ, să nu las pe nimeni să-mi spună că poveştile din sport nu sunt importante. El crede mult în ele, pentru că, prin sport, poţi să spui poveşti despre multe alte lucruri. Şi bucuria lui părea autentică (ştiu, aşa e el, but I’m gonna take this personal).

Asa că, dacă mă vedeţi zâmbind de acum încolo, o să ştiţi de ce. Because I was too shy, Chris Jones talked to me. About sports.

Mulţumesc, din nou, Decât o revistă, că i-aţi adus la The Power of Storytelling pe toţi oamenii ăştia minunaţi. Şi promit că la anul o sa vorbesc cu toţi (De data asta am reuşit doar cu trei).

Anunțuri

6 răspunsuri la „Cum e să vorbeşti cu Chris Jones?

  1. this post made my morning and maybe even my week! imi lipsesti tare mult si sunt foarte mandra de tine! never doubt and never stop believing! te pup si te imbratisez cu mult, mult drag!!!

  2. Pingback: Cum e să mergi la meci cu Chris Jones? | Write, write, otherwise we are lost

  3. Pingback: Invazia conferinței | Sportsteller

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s