40 days, 40 nights and 56 games

În ultima seara a proiectului european la care am participat vara asta, ne-am strâns în cerc să ne primim certificatele Youthpass. Fiecare dintre noi a extras la întâmplare unul și-a trebuit să descrie, prin gesturi sau cuvinte, destinatarul. Primul desemnat, Pablo din Spania: a tras hârtia, s-a gândit câteva secunde, apoi a început să țopăie și să-și vânture pumnii strânși prin aer, strigând „Ru-ma-nia! Ru-ma-nia!”, și toată lumea și-a întors privirea către mine.

11952008_962674163778438_4383266019966456121_n

Eram la finalul a 40 de zile petrecute în Macedonia cu scopul oficial de a scrie despre Campionatul European de Handbal Feminin Under17 – ca să promovăm handbalul feminin și o categorie de vârstă lipsită de atenție din partea media și să ne dezvoltăm abilitățile jurnalistice. Am fost 40 de tineri din 17 țări, între 18 și 29 de ani, care am locuit, muncit și băut împreună. Marea parte a timpului am stat într-o casă cu trei etaje din Struga, un orășel aflat pe malul lacului Ohrid, unde am fost trainuiți, am învățat unii de la alții – de la reguli de handbal la cum se scrie un match report – și ne-am obișnuit să lucrăm în echipă. Apoi ne-am mutat în Skopje pentru turneu.

Înainte de primul meci, Spania-România, l-am privit suspicios pe Pablo cum a ținut ridicat un fular roșu în timpul imnului. Apoi a început imnul nostru; fetele și antrenoarele s-au prins de umeri, cei 4-5 părinți extrem de gălăgioși pe margine au amuțit, și am uitat de principii. Am acceptat că nu pot fi reținută, și că nici nu e un loc în care să trebuiască să mă cenzurez – eram singurii jurnaliști, părinții și familiile singurii spectatori, iar tribunele destul de goale – și că motivul  pentru care îmi place așa mult sportul e pentru că implică emoții.

Așa că, după primele două jocuri văzute de la masa presei sau țopăind lângă balustradă, cum bine m-a imitat Pablo, am coborât împreună cu Dan, celălalt român, lângă teren. În spatele băncii de rezerve se trăiește și mai intens. Ca la tenis, auzi țipetele de pe teren, scârțâitul adidașilor pe podea, cearta antrenoarelor, încurajările fetelor, gemetele de durere. Le urezi succes înainte, le vezi bucuria de după fiecare gol și ochii împăienjeniți după înfrângeri. Și apoi le aștepți la ieșirea de pe teren să le iei interviuri.

colaj3

N-am fost singura care s-a comportat ca un suporter. Dan și-a agățat tricolorul de laptop, Szilvia și-a pictat și ea steagul Ungariei pe față, Pablo și Noelia s-au fotografiat cu echipa lor și au scandat “Vamos Espana!”. Tocmai faptul că eram într-un proiect al cărui real obiectiv, dincolo de dezvoltarea noastră ca reporteri și de mediatizarea turneului, era schimbul de experiențe și învățarea despre alte culturi, a încurajat astfel de manifestări.

Veneam după trei săptămâni de trăit ca într-o mare familie europeană, de vorbit despre țările noastre, despre ce ne face unici și ce ne aduce împreună. Exemplu, o discuție din bucătărie din timpul pregătirilor pentru cină:

Jovana, din Serbia: What’s on the menu?

Ljupko, din Bosnia: Ciorba, sarma…

Jovana: Come on, sarma is not yours, it’s mine.

Iar competiția sportivă, deși ne-a amintit fiecăruia de unde venim, parcă ne-a apropiat și mai mult. N-aveai cum să te uiți la un meci fără să te gândești la oamenii care o să se bucure sau o să fie triști după. Dimineața, după ședințele din redacția improvizată în bucătaria hostelului, înainte să ne urcăm în mașinile care ne duceau spre cele două arene, nu ne uram succes doar individual, ci și echipelor noastre. Seara, când ne reîntâlneam în grădină, înainte să ne apucăm de scris, editat poze sau montat interviuri video, beam o bere pentru victoriile sau înfrângerile de peste zi.

Mi-a fost greu să recunosc că, dincolo de  bucuria de a fi aproape de echipa României și de a trăi un turneu pe viu, altceva mi-a plăcut mai mult: să împart emoțiile astea cu niște oameni pe care cu trei săptămâni înainte nu-i cunoșteam și cu care acum construiam lucruri împreună. Și că de momentele astea o să-mi fie cel mai dor. De înghesuiala din bucătărie și mâncarea care dispărea subit noaptea, de cozile de la baie, de suprapopularea singurului bar din zonă când pica internetul acasă, de drumurile inutile până la bancă, să aflăm că nu putem scoate bani, din motive obscure – tot felul de zile naționale, angajați în concediu, probleme cu cardurile; de beach party, boat party, garden party, bonfire party, wedding-crashing party; de cinele turcești, bosniace sau olandeze, de fluturii din stomac și de nopțile de dans de lângă lac; de privirile tot mai înduioșate și îmbrățișările tot mai dese din ultimele zile. De sentimentul că suntem într-o bulă din care nu vrem să ieșim.

colaj2

A fost o bulă tocmai pentru că ne-am putut comporta ca niște suporteri. Pentru că am putut să ne facem propriile reguli, fără presiuni sau mize editoriale-comerciale-financiare; pentru că am fost într-un loc și un moment fără mari responsabilități, în care n-am avut decât de învățat și experimentat, și în ce-am produs, dar și noi cu noi. A fost o bulă pentru că am trăit tot ce ni s-a întâmplat de parcă ar fi fost cele mai importante chestii pe lume, dar nu putem explica nimănui de acasă de ce; și pentru că n-am stat suficient cât să devină greu, să ne certăm sau să ne fie cu adevărat dor.

A fost o bulă pe care am conștientizat-o mereu, dar abia în ultimele zile am verbalizat-o, la un prânz pe marginea unui râu în care înotau laolaltă oameni și lebede, când s-a spus doar:

„I dont want to go back to school.”

„I don’t want to go back to work.”

„I don’t want to find another job.”

„I don’t want to graduate and have to get my shit together.”

PS: Nu ma plâng, știu că sunt norocoasă că m-am întors într-un loc în care îmi place mult și cumva, simt că tot într-o bulă sunt. Dar una mai reală.

Anunțuri

Un răspuns la „40 days, 40 nights and 56 games

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s