40 days, 40 nights and 56 games

În ultima seara a proiectului european la care am participat vara asta, ne-am strâns în cerc să ne primim certificatele Youthpass. Fiecare dintre noi a extras la întâmplare unul și-a trebuit să descrie, prin gesturi sau cuvinte, destinatarul. Primul desemnat, Pablo din Spania: a tras hârtia, s-a gândit câteva secunde, apoi a început să țopăie și să-și vânture pumnii strânși prin aer, strigând „Ru-ma-nia! Ru-ma-nia!”, și toată lumea și-a întors privirea către mine.

11952008_962674163778438_4383266019966456121_n

Continuă lectura

Anunțuri

Under 50

DSC00862

Tata s-a chinuit destul de mult să mă învețe să merg pe bicicletă. Întâi cu roți ajutătoare, apoi mergând lângă mine, cu o mână pe șa. Nu știu dacă nu puteam să-mi țin echilibrul sau îmi era pur și simplu frică să încerc singură, dar îmi plăcea să știu că e în spatele meu, având grijă să nu cad și să mă readucă pe linie dreaptă, dacă deviam prea mult. Nu țin minte după câte ture de bloc și încercări eșuate, dar la un moment dat, am prins avânt și am simțit cum și-a luat mâna de pe șa. „Du-te, du-te, du-te!”, îl auzeam în spate, și m-am dus.

Continuă lectura

SuperSimona

Sau ce învață o anxioasă la Paris.

„Ești pentru prima oară la Paris?” m-a întrebat Simona înainte de primul ei meci la turneul la care mă dusesem să o văd, în februarie. Speram să asist la al șaptelea turneu câștigat, ca să simt pe viu ce înseamnă victoriile ei pe plan internațional, cum se raportează jurnaliștii străini la ea, cum e “să nu mai știi să pierzi”. Și, mai ales, speram la un schelet pe care să construiesc textul pe care urma să-l scriu. Continuă lectura

Cum e să mergi la meci cu Chris Jones?

DSCN0997

Cu ochelarii uzi şi bătută de vânt, ajung în holul hotelului cu 20 minute mai devreme – total necaracteristic mie – şi mă aşez pe primul scaun pe care-l văd liber, pentru că îmi tremură picioarele. De emoţie, nu de frig. Nu-mi vine să cred că sunt aici. Deşi afară se zice că ar fi sfârşitul lumii, am plutit tot drumul. N-am văzut nici copacii căzuţi, nici maşinile înghesuite în trafic, nici băltoacele de care era plin Facebook-ul.

Continuă lectura

Doar 18 ani

P1000899

În generală, ascultam meciuri de fotbal sub bancă. Eram în clasa a şaptea şi Campionatul Mondial din 2002 era transmis în prima parte a zilei, când eram la şcoală. Fiind fete cuminţi, nu puteam lipsi de la ore, mai ales pentru un meci, aşa că Emilia, colega mea de bancă, aducea la şcoală un casetofon cu radio care încăpea la fix, culcat, în spaţiul rezervat ghiozdanelor care zăceau aruncate la picioare. Pe rând, câte una se apleca şi afla prin căşti ce se întâmpla pe teren în Coreea si Japonia, în timp ce cealaltă scria în ambele caiete. Continuă lectura

În deplasare

DSCN0123

Într-o sâmbătă, la începutul lui ianuarie, am plecat din cantonamentul de la Izvorani spre Cluj, pe o ninsoare ca-n poveşti. Undeva pe Valea Prahovei, ninsoarea s-a oprit şi a făcut loc unui soare molcom, care a încălzit bucăţile de stânci pe care le zăream cu coada ochilor, în timp ce luam un interviu şi descoperam ce frumos e să asculţi oamenii povestind în timp ce conduc. Continuă lectura