În ultima seara a proiectului european la care am participat vara asta, ne-am strâns în cerc să ne primim certificatele Youthpass. Fiecare dintre noi a extras la întâmplare unul și-a trebuit să descrie, prin gesturi sau cuvinte, destinatarul. Primul desemnat, Pablo din Spania: a tras hârtia, s-a gândit câteva secunde, apoi a început să țopăie și să-și vânture pumnii strânși prin aer, strigând „Ru-ma-nia! Ru-ma-nia!”, și toată lumea și-a întors privirea către mine.
„În sfârșit avem ce discuta, că acum șase luni parcă vorbeam altă limbă”, mi-a spus frate-miu după ce a citit articolul despre jocuri video pe care l-am scris în DoR #20. A fost primul cititor și primul editor, pentru că el înțelegea cel mai bine, pentru că era și despre el și pentru că de la el a început totul.
Tata s-a chinuit destul de mult să mă învețe să merg pe bicicletă. Întâi cu roți ajutătoare, apoi mergând lângă mine, cu o mână pe șa. Nu știu dacă nu puteam să-mi țin echilibrul sau îmi era pur și simplu frică să încerc singură, dar îmi plăcea să știu că e în spatele meu, având grijă să nu cad și să mă readucă pe linie dreaptă, dacă deviam prea mult. Nu țin minte după câte ture de bloc și încercări eșuate, dar la un moment dat, am prins avânt și am simțit cum și-a luat mâna de pe șa. „Du-te, du-te, du-te!”, îl auzeam în spate, și m-am dus.
Sau ce învață o anxioasă la Paris.
„Ești pentru prima oară la Paris?” m-a întrebat Simona înainte de primul ei meci la turneul la care mă dusesem să o văd, în februarie. Speram să asist la al șaptelea turneu câștigat, ca să simt pe viu ce înseamnă victoriile ei pe plan internațional, cum se raportează jurnaliștii străini la ea, cum e “să nu mai știi să pierzi”. Și, mai ales, speram la un schelet pe care să construiesc textul pe care urma să-l scriu. Continuă lectura
În generală, ascultam meciuri de fotbal sub bancă. Eram în clasa a şaptea şi Campionatul Mondial din 2002 era transmis în prima parte a zilei, când eram la şcoală. Fiind fete cuminţi, nu puteam lipsi de la ore, mai ales pentru un meci, aşa că Emilia, colega mea de bancă, aducea la şcoală un casetofon cu radio care încăpea la fix, culcat, în spaţiul rezervat ghiozdanelor care zăceau aruncate la picioare. Pe rând, câte una se apleca şi afla prin căşti ce se întâmpla pe teren în Coreea si Japonia, în timp ce cealaltă scria în ambele caiete. Continuă lectura
Într-o sâmbătă, la începutul lui ianuarie, am plecat din cantonamentul de la Izvorani spre Cluj, pe o ninsoare ca-n poveşti. Undeva pe Valea Prahovei, ninsoarea s-a oprit şi a făcut loc unui soare molcom, care a încălzit bucăţile de stânci pe care le zăream cu coada ochilor, în timp ce luam un interviu şi descoperam ce frumos e să asculţi oamenii povestind în timp ce conduc. Continuă lectura
Cel mai greu moment din cariera de peste 20 de ani a unui multiplu campion nu este retragerea sau o accidentare gravă, ci absenţa de la Jocurile Olimpice.
În sala vopsită în roz a arenei North Greenwich din Londra, un gimnast tânăr, cu faţă de copil, tuns scurt şi cu sprâncene puternic conturate, trage aer în piept. Ridică în lateral braţele sculptate, priveşte în jos câteva secunde, într-un ultim moment de linişte, apoi începe să alerge. Rusul Oleg Verniaiev se îndreaptă în viteză spre capra de sărituri, în proba de individual compus. Continuă lectura
De doi ani, Costi Vasile nu a mai fost pe stadion la un meci de fotbal. Stelist de mic, membru de galerie şi vicepreşedinte al Asociaţiei Independente a Suporterilor Stelişti (AISS), spune că va fi mereu suporterul Stelei – Steaua cu care a crescut şi în care a crezut. Dar în conducerea actuală, în abuzurile jandarmilor şi în legile restrictive nu mai crede, aşa că preferă să lupte din afara stadionului pentru lucrurile în care crede: libertate de expresie pe stadioane, o conducere curată şi o atitudine corectă faţă de suporteri, care să fie luaţi în considerare când se fac legile sau când se iau decizii legate de echipă. Şi pentru ca oamenii să nu mai pună semnul egal între suporteri şi huligani. Continuă lectura
În generală şi în liceu mi-am dorit să fiu jurnalist sportiv. Sau orice altceva, doar să am legătură cu lumea sportului. Am vizitat stadioane, am citit cărţile lui Ioan Chirilă, mi-am cumpărat şi am primit ziare străine. Am făcut internshipuri la Steaua şi la Sport.ro, am scris pentru site-uri de sport, am urmărit tot ce mişcă în toate campionatele din Europa. Continuă lectura
Sportsteller 