Gamerul de acasă

„În sfârșit avem ce discuta, că acum șase luni parcă vorbeam altă limbă”, mi-a spus frate-miu după ce a citit articolul despre jocuri video pe care l-am scris în DoR #20. A fost primul cititor și primul editor, pentru că el înțelegea cel mai bine, pentru că era și despre el și pentru că de la el a început totul.

IMG_20150103_223749

Continuă lectura

Anunțuri

5 scene din redacție pentru 5 ani de DoR

Cinci e o cifră care-mi place. Aveam cinci ani când s-a născut fratimiu. Echipa mea de suflet a câștigat de cinci ori Champions League. În liceu aveam patru prietene cu care formam grupul oilor negre sau „alea cinci de la geam”. Cinci goluri i-a dat România Germaniei, acum campioană mondială, într-un amical din 2004 de la care încă am biletul lipit pe perete.

Am scris cinci povești de care sunt mândră pentru DoR, care tocmai a împlinit cinci ani. N-am fost de la început alături de echipa care-a pornit la drum, am apărut acum doi ani și ceva. Dar anul ăsta, primul în redacție, a fost unul din cei mai frumoși ai mei de până acum.

Mi-ar plăcea să mai scriu încă pe-atât, așa că m-am gândit că poate vă conving să o susțineți abonându-vă, dacă dau la schimb cinci povestioare scurte despre cum e, uneori, viața în redacție.

Continuă lectura

Under 50

DSC00862

Tata s-a chinuit destul de mult să mă învețe să merg pe bicicletă. Întâi cu roți ajutătoare, apoi mergând lângă mine, cu o mână pe șa. Nu știu dacă nu puteam să-mi țin echilibrul sau îmi era pur și simplu frică să încerc singură, dar îmi plăcea să știu că e în spatele meu, având grijă să nu cad și să mă readucă pe linie dreaptă, dacă deviam prea mult. Nu țin minte după câte ture de bloc și încercări eșuate, dar la un moment dat, am prins avânt și am simțit cum și-a luat mâna de pe șa. „Du-te, du-te, du-te!”, îl auzeam în spate, și m-am dus.

Continuă lectura

SuperSimona

Sau ce învață o anxioasă la Paris.

„Ești pentru prima oară la Paris?” m-a întrebat Simona înainte de primul ei meci la turneul la care mă dusesem să o văd, în februarie. Speram să asist la al șaptelea turneu câștigat, ca să simt pe viu ce înseamnă victoriile ei pe plan internațional, cum se raportează jurnaliștii străini la ea, cum e “să nu mai știi să pierzi”. Și, mai ales, speram la un schelet pe care să construiesc textul pe care urma să-l scriu. Continuă lectura

Cum e să mergi la meci cu Chris Jones?

DSCN0997

Cu ochelarii uzi şi bătută de vânt, ajung în holul hotelului cu 20 minute mai devreme – total necaracteristic mie – şi mă aşez pe primul scaun pe care-l văd liber, pentru că îmi tremură picioarele. De emoţie, nu de frig. Nu-mi vine să cred că sunt aici. Deşi afară se zice că ar fi sfârşitul lumii, am plutit tot drumul. N-am văzut nici copacii căzuţi, nici maşinile înghesuite în trafic, nici băltoacele de care era plin Facebook-ul.

Continuă lectura