Poveștile sportive ale lui 2015

Best of-ul meu sportiv pe 2015, cel puțin din articolele pe care mi le amintesc. O tradiție începută anul trecut, de care trebuie să mă țin, mai ales că urmează un an olimpic pe care abia-l aștept. Top 3-ul a fost inclus și în lista poveștilor recomandate de DoR.

 

The Education of Alex Rodriguez, J.R. Moehringer, ESPN The Magazine

Prima poveste care m-a cucerit anul ăsta, cea a jucătorului de baseball Alex Rodriguez, unul dintre cei mai controversați atleți ai sportului modern, și a anului în care a fost suspendat din baseball pentru dopaj și a încercat să-și pună viața în ordine. Începe prin a-ți spune cât e de detestat Rodriguez și te lasă sperând să aibă un sezon bun, fără să-l citeze măcar o dată pe Rodriguez, pentru că, spune Moehringer, ce rost ar avea să se folosească de cuvintele unui om care a mințit de atâtea ori?

His suspension is over, but so is the public’s suspension of disbelief. If he hopes to recapture the public trust, to repair his image, it will be through actions, not words. All human happiness or misery takes the form of action, Aristotle said, and though he was speaking of storytelling, life is a never-ending story, and what holds for plot often holds for ethics. Rodriguez, deep down, knows this. He knows he’s not talking his way back from purgation. Reminded, he nods, I know, I know, you’re right. And then he’s condemned to learn it again, and again.

The Unhappy King of Snooker, Sam Knigh, The New Yorker

Din seria poveștilor mele preferate, despre finalul de drum sportiv și ce vine după, e și profilul lui Ronnie Sullivan, copil-minune al snooker-ului care cade în derivă după ce părinții lui sunt închiși. De-a lungul unei cariere impresionante, Sullivan se tot desparte și se întoarce la un sport care nu-l face neapărat fericit, dar fără care nu știe cum să existe.

In the sport’s heyday, two snookering archetypes seemed to be at war, and television dramatized the duality. There were the champions, clean-cut automatons who ruled the game for years at a time before abruptly burning out. (..) And there were the broken and the beautiful, who produced exquisite passages of play but couldn’t keep their heads together.

The Boxer and the Batterer, Louisa Thomas, Grantland

12 runde din viața lui Floyd Mayweather Jr., cea din ring și cea din afara lui, care ne arată că, oricât de diferite ar fi moștenirea boxerului de cea a bătăușului, nu pot fi tratate separat.

What Mayweather does in the ring is special. He is the rare kind of athlete who, if you watch him closely enough, can help you see the human mind and body a little differently. And what Mayweather does outside the ring is reprehensible. What do you do with this? I don’t know. You can focus on the boxer or focus on the batterer. Or you can keep the two in stereo. With or without resolution, we can talk about it.

Tot în apropierea Meciului Secolului, cum a fost numită întâlnirea dintre Mayweather și Pacquiao din mai, au apărut două portrete parcă-n oglindă, care ilustrează două personalități și două stiluri de viață diferite.

Why him, Why me? , Eli Saslow, ESPN The Magazine

Într-un an în care șapte liceeni au murit în urma accidentelor pe terenul de fotbal (american), Eli Saslow scrie despre cei care au cauzat accidentările și cum încearcă să se împace cu asta. Reușesc tot prin sportul pe care toți îl acceptă ca periculos, dar de care nu pot sta departe.

„Those kids need to be together, doing what they always did,” she says. She knows football is a dangerous sport; she had once watched Tyrell collapse on the field and sprinted out to check on him, fearing the worst, even though it was only a cramp. „It’s a serious game,” she says. But she also believes that football had given her son close friends, self-confidence and joy. „Getting back to football is the only way these kids are going to get through this,” she says.

Beyond the Breach, Wright Thompson, ESPN The Magazine

Cum arată New Orleans-ul la 10 ani de la Katrina prin ochii unora dintre personajele care au jucat un rol central în procesul de reconstrucție și vindecare: de la primar, la jurnalistul devenit celebru pentru poveștile scrise atunci, la echipa de fotbal american care-a readus speranță, câștigând Super Bowl-ul.

New Orleans was a place struggling to stand up. And so it was that the people tied their personal and civic self-esteem to the play of a football team, as if 53 men and their coaches predicted whether the city would get off its knees.

Two Weeks in New York, John Branch, The New York Times

Un behind the scenes din viața de turneu a Serenei Williams la ultimul Grand Slam din an, pe care dacă l-ar fi câștigat ar fi devenit prima jucătoare după Steffi Graf (1988) care adună toate patru victorii majore într-un an. Un text scris și documentat în două săptămâni și publicat a doua zi după semifinala pierdută de Serena. Citindu-l, m-am întrebat cum ar fi arătat dacă Williams câștiga, și nu cred că mi-ar fi plăcut la fel de mult.

Despre moștenirea Serenei Williams în tenis, sport, și societate e și The Meaning of Serena Williams.

 

Rousey says she’s down but not out, Ramona Shelburne, ESPN The Magazine

Un portret al luptătoarei MMA Ronda Rousey la câteva zile după înfrângerea cu Holly Holm, care i-a crăpat imaginea și armura de invincibilitate. Shelburne ne arată o Rousey învinsă și vulnerabilă, o Rousey superstar care a influențat enorm industria și modul în care sunt percepute luptătoarele și o Rousey sigură pe deciziile ei și hotărâtă să revină. Nu sunt la curent și nici pasionată de scena MMA, sau orice fel de lupte, dar povestea asta m-a făcut să mă îndrăgostesc de Ronda.

The more invincible she seemed, the louder she was cheered and from more corners. She was becoming everyone’s avatar. That’s a lot to put on someone who makes a living fighting in a cage-it’s a lot to put on anyone, probably too much. But she kept living up to it until Holm’s thunderous kick to the side of her head sent her crashing down to earth.

• Tot cu Chris Jones trebuie să închid, ca să păstrez tradiția. A scris despre fotbalistul meu preferat, dar articolul care mi-a rămas în suflet e altul, mult mai scurt, despre Andrea Pirlo înaintea (probabil) ultimei sale finale Champions League. O meditație despre final de drum, îmbătrânire și uitare, cu care se confruntă toți sportivii, și probabil noi toți.

Nobody understands just how quickly we forget than the retired athlete. That’s why so many struggle with their postgame transitions to more ordinary lives, wondering where the clamor went. (…) The miracle and curse of sports, and of life, is that there is always someone else waiting to be the best there ever was.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s