„Ce magazin e ăsta?”

Fotografie: Ina Ionescu

Marţi seară, puţin după ora 16:30, în faţa fântânii din Piaţa Universităţii, un domn hrăneşte cu firimituri câţiva porumbei adunaţi pe iarbă, apoi se aşază la coadă la chioşcul Fornetti, alături de alte şapte persoane. În toneta din Piata Universităţii, instalată de două săptămâni, lucrează trei persoane: două vânzătoare tinere, de 22 şi 27 de ani, în şorţuri albe şi cu şepci cu cozoroc albastre, ambele imprimate cu sigla portocalie şi o doamnă de vreo 30 de ani, care stă în spate, aplecată peste o  tejghea şi calculează ceva.

Timidă, vânzătoarea mai tânără, spune că lucrează aici de două săptămâni, de când s-a deschis toneta din Piaţa Universităţii, şi că e prima ei zi de proteste. (Niciuna dintre vânzătoare n-a vrut să-şi spună numele). A auzit de la colegele din tura de luni seară că n-au putut să plece mai devreme de 10 jumătate, deşi programul e până la nouă, pentru că oamenii din piaţă „dădeau cu picioarele în uşă şi le obligau să le facă pizza”. Fuseseră cozi constante în seara precedentă, ceea ce nu poate fi rău pentru afacere, dar fetele s-au gândit să închidă mai devreme azi, în jur de şapte, pentru că „din ce se întunecă mai repede, se strâng mai mulţi”.

La coadă, un jandarm care îşi aşteaptă cafeaua comandată, o întreabă pe una din vânzătoare dacă i-a luat atât de mult să o facă pentru că e jandarm. „Dacă eram civil, imediat o făceai. Ai şi scuipat în ea? Ştii că glumesc, nu?”, adaugă zâmbind, iar tânăra îi urează baftă. „Noi nu mergem pe baftă”, răspunde el. „Norocul şi-l face omul cu mâna lui.”

Pe măsură ce se înserează şi lumea începe să se strângă în jurul fântânii, vitrina standului devine tot mai goală, iar unii clienţi sunt nemulţumiţi de lipsa sortimentelor dorite: mai sunt doar trei bucăţi cu caise, cele cu telemea – pe care un grup de trei băieţi le aşteaptă de câteva minute, sunt încă în cuptor – iar de băut au doar cafea, simplă sau cu lapte. Trei domni în vârstă, cu feţele ridate de vreme, se miră că nu se vinde ţuică: „ce magazin e ăsta?”

Dezamăgit este şi un domn, tot în jur de 50 de ani, când află că fetele nu mai au batoane cu caşcaval, ca în seara precedentă : „De ce, că se vând? Aoleu, erau aseară două adormite… dar să nu le spuneţi. Bunicul avea o vorbă, toate femeile sunt frumoase, bărbaţii sunt chiori. Ce aveţi voi bun, care mi-ar plăcea mie? Ce ţi-ar plăcea ţie, frumoaso? Ptiu, ce frumoasă eşti”, îi spune vânzătoarei de 22 de ani.

Bărbatul, care spune că a fost în fiecare seară în piaţă, ia până la urmă un ştrudel cu pui, recomandat de vânzătoare, şi se îndepărtează. Fetele din tura de marţi spun că vânzările nu au fost diferite de alte zile pe care le-au lucrat în acest an. Însă colegele care au lucrat in primele zile ale protestului au spus că au vândut mai mult decât de obicei, şi că cea mai cerută a fost cafeaua.

În schimb, la florăria de lângă chioşc, nu s-a vândut „deloc, deloc”, povesteşte vânzătoarea. Aproape de ora şase, femeia se apucă să strîngă de prin ghereta înghesuită, ajutată de un coleg. Şi ei închid mai devreme decât ora obişnuită, nouă, deşi n-au avut parte de niciun incident.

La Fornetti, pe la 7 fără un sfert, fetele încep să strângă: şterg pe jos, strâng resturile din vitrină şi fac calcule. Oamenii care se îndreaptă spre stand să-şi ia ceva de mâncare sau o cafea rămân nedumeriţi în faţa geamului închis şi a semnului uneia dintre ele că au închis. „Nu mai e cafea? Şi noi ce facem?”