Under 50

DSC00862

Tata s-a chinuit destul de mult să mă învețe să merg pe bicicletă. Întâi cu roți ajutătoare, apoi mergând lângă mine, cu o mână pe șa. Nu știu dacă nu puteam să-mi țin echilibrul sau îmi era pur și simplu frică să încerc singură, dar îmi plăcea să știu că e în spatele meu, având grijă să nu cad și să mă readucă pe linie dreaptă, dacă deviam prea mult. Nu țin minte după câte ture de bloc și încercări eșuate, dar la un moment dat, am prins avânt și am simțit cum și-a luat mâna de pe șa. „Du-te, du-te, du-te!”, îl auzeam în spate, și m-am dus.

Mai puțină răbdare a avut în liceu, când în fiecare sâmbătă dimineața, îl așteptam în cameră cu culegerile de fizică deschise. Primul trei încasat în clasa a IX-a m-a coborât cu picioarele pe pământ de pe norișorii de premiantă pe care mă urcasem în școala generală, așa că am apelat la inginerul din casă. S-a chinuit câteva weekenduri, de cele mai multe ori încheiate cu scântei, dar fizica nu s-a lipit niciodată de mine, așa că am dat bacul la chimie și m-am mulțumit să trec la fizică.

Tot în liceu am început să ne uităm împreună la fotbal. Nu îl știam mare microbist înainte – se uita la meciurile României și ținea cu Craiova din era Maxima –, și nu el mi-a dat microbul. Mi l-am procurat singură și l-am atras eu pe el în joc. Marțea și miercurea, când venea acasă de la serviciu, mă întreba din ușă „Ce meci avem azi?”, iar eu îi făceam rezumatul știrilor zilei. Nu rezista mereu până la final, așa că îi lăsam post-it-uri cu rezultatele și declarațiile de la conferințe în bucătărie. Lângă cana de cafea, să fiu sigură că le vede și nu află de la radio înainte.

Picture 132
Primul meu meci pe stadion a fost al doilea pentru el. Mai fusese în copilărie, la un meci al Craiovei, dar era prea mic să înțeleagă ceva și s-a plictisit atât de rău încât n-a mai vrut să calce. Până într-o zi când l-am sunat la birou țipându-i în telefon că vine Liverpool la București. Știa că e echipa mea preferată, îmi cumpărase căni și fulare, învățase imnul pe dinafară, așa că m-a dus s-o văd jucând cu Steaua. A plouat îngrozitor, am văzut mai multe alunecări în noroi decât goluri, dar a fost una din cele mai frumoase seri din viața mea. Am fost la multe meciuri de atunci, și cu el, și singură, și cu alții, dar atunci am simțit pentru prima oară cum se trăiește unul de aproape.

Și acum, e primul căruia vreau să-i spun tot ce aflu, că e un transfer, o declarație spumoasă sau un rezultat de necrezut. Îi mai povestesc când îl prind seara acasă, dar se întâmplă tot mai rar să aibă chef și energie și se concentrează greu, după o zi de muncă. La început mă enervam că nu mă ascultă și o luam personal, probabil pentru că nu voiam să accept că asta înseamnă că timpul trece. Am fost mereu mândră că aveam părinți tineri cu care puteam vorbi orice, că ei m-au dus prima oară în Vamă, că tata era încă în facultate când m-am născut și că în liceu, când mă mai ducea cu mașina la petreceri, mă întreba doar:

„Unde mergem azi?”
„În B.”
„Ăsta e ăla de la Cișmigiu, da?”

Am realizat că împlinește 50 de ani abia acum câteva săptămâni, într-o discuție din redacție despre cititorii DoR. Povesteam cum tata citește fiecare număr din scoarță în scoarță și apoi îmi spune ce i-a plăcut, și o colegă a zis că probabil se încadrează în categoria 50+. „Nuuu”, am protestat din instinct, obișnuită să mă laud că are doar 40 și ceva, crezând că o să rămână mereu acolo, iar eu într-un univers utopic, în care ai mei nu îmbătrânesc și eu nu cresc.hp photosmart 720

*

Vara asta, tata și-a luat motocicletă. Observasem că în ultimul timp întorcea tot mai des capul de la volan când treceau găști de motocicliști pe lângă el, dar nu mi-am imaginat niciodată că există șanse să ajungă unul dintre ei. Am aflat destul de târziu, când mama mi-a aratat pe ascuns o poză cu el pe o Yamaha argintie cu negru, cu cască și geacă de piele. Nu trebuia sa aflu, pentru că știa că nu prea sunt de acord cu noul lui hobby.

Acum trei ani, au fost în vacanță în Grecia, unde au mers pentru prima oară cu un ATV. De când eu și Călin nu mai mergem cu ei, parcă sunt tot mai aventurieri și au început să viseze la o rulotă cu care să se plimbe. Tot atunci au vrut să încerce și un scuter, dar nu au putut pentru că n-avea carnet de motocicletă. Așa că s-a apucat de școală, de care mi-a spus. Se ducea dimineața, înainte de birou, iar seara ne povestea ce greu e s-o controlezi sau cum vâjâie mașinile care trec pe lângă el, dându-și seama din strâmbăturile mele că nu e un mijloc de transport pe care vreau să mi-l imaginez. Și-a luat carnetul acum un an, iar vara asta și-a cumpărat o motocicletă de la o cunoștință. O ține în garajul de la birou și o scoate din când în când la o tură prin oraș.

Dacă în liceu, când s-au cunoscut și de când tata își dorea o motocicletă, mama era la fel de panicoasă ca mine, acum abia așteaptă să meargă și ea cu el. I-a plăcut la fel de mult pe ATV, dar și pe scuterul cu care au mers în sfârșit, vara asta. Dar e prea devreme, spune tata; vrea să fie întâi el sigur că o conduce cum trebuie.

Ăsta e sentimentul cel mai puternic pe care mi-l oferă, de siguranță. Când eram mică și mă îmbolnăveam, știam că el și mama o să mă facă bine, orice-ar fi. Când plecam în vacanțe, știam că o să ajungem cu bine, chiar dacă ne prindea noaptea pe drum. Când nu înțelegeam ceva la școală, știam că am pe cine să întreb.

Poate nu mai are energie și chef de povestit la orice oră, poate se concentrează mai greu când e obosit, dar tot e persoana în care am cea mai mare încredere. De la un timp își pune ochelari când citește, dar tot citește enorm (și – notă pentru DoR – ar vrea să existe categoria 55+). Nu mai mergem în Vamă, dar mergem împreună la proteste și la vot. Nu ne mai uităm la toate meciurile împreună, dar tot alea văzute împreună cu el sunt cele mai tari. Nu mă mai învață să merg pe bicicletă, dar probabil în curând o să mă plimbe cu motorul. O să-mi fie frică, dar o să știu că e cu mine, pe șa. Iar lui n-o să-i fie, pentru că asta înseamnă să rămâi tânăr.

unnamed (1)

De Cătălin Georgescu

Notă: Editorul mama m-a rugat să fac o precizare importantă: e important să se știe că tata și-a luat motocicleta la 49 de ani, nu la 50.

Anunțuri

4 răspunsuri la „Under 50

  1. Iar mă înduioșez la niveluri nepermise la birou 🙂 Mi-aș dori ca toți să primim așa texte frumoase de ziua noastră dacă merităm. Te pup!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s